IGM susține integrarea socio-emoțională a copiilor prin activități cultural-educative

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) continuă să promoveze incluziunea socială și integrarea armonioasă a copiilor refugiați și strămutați, prin desfășurarea activităților socio-culturale și educative dedicate consolidării coeziunii comunitare.

Ieri, 27 mai 2026, în incinta Bibliotecii Municipale „Nicolae Titulescu” din mun. Chișinău, a fost organizat „Festivalul Verii”, la care au participat elevii Gimnaziului „Nicolae H. Costin” din mun. Chișinău.

Evenimentul a avut drept scop dezvoltarea spiritului civic de cooperare și integrare socio-emoțională a copiilor, prin organizarea unor jocuri sociale și sportive interactive, marcând astfel încheierea anului școlar într-un cadru prietenos și incluziv.

Activitatea a fost organizată în colaborare cu Terre des Hommes Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de integrare socio-economică a familiilor strămutate și a comunităților gazdă”.

Prin astfel de inițiative, IGM contribuie la crearea unui mediu sigur, incluziv și favorabil dezvoltării armonioase a copiilor și familiilor strămutate aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.