Îndepărtați sub escortă pentru încălcarea regimului de ședere

Inspectoratul General pentru Migrație informează că, la data de 12 februarie, au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova doi cetățeni străini, în vârstă de 33 și 34 de ani, originari din Republica Sri Lanka, care au fost depistați în orașul Leova.

Aceștia au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, prin nepărăsirea voluntară a teritoriului țării la expirarea termenului legal de ședere. În privința acestora, instanța de judecată a dispus luarea în custodie publică în vederea îndepărtări. Totodată IGM a aplicat interdicția de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de un an.

Inspectoratul General pentru Migrație continuă să întreprindă acțiuni ferme și consecvente în vederea asigurării respectării regimului de ședere al străinilor, în strictă conformitate cu legislația națională în vigoare.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.