Experiență și bune practici europene: vizită de studiu a Inspectoratului General pentru Migrație în România

În perioada 14–17 octombrie 2025, o delegație a Inspectoratului General pentru Migrație a efectuat o vizită de studiu în România, desfășurată în orașele București și Constanța.

Pe parcursul vizitei, participanții au avut întâlniri de lucru cu reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) din România, responsabil de implementarea politicilor României în domeniile migrației, azilului și integrării străinilor.

Discuțiile s-au axat pe modul de organizare și funcționare a structurilor IGI, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial, fiind prezentate procedurile operaționale aplicate în practică, echipamentele utilizate și infrastructura aferentă.

La fel, în cadrul întâlnirilor, au fost analizate și exemple concrete privind aplicarea directivelor europene relevante în domeniul migrației legale, precum și provocările întâlnite în procesul de implementare, evidențiindu-se totodată soluțiile și bunele practici dezvoltate de partea română.

Această vizită a oferit un prilej important pentru consolidarea cooperării bilaterale și pentru schimbul de experiență între cele două instituții omoloage, contribuind astfel la dezvoltarea capacităților profesionale ale personalului din Republica Moldova în domeniul migrației.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul Acțiunii 1.1.5 „Vizita de studiu în România privind structurile de migrație legală”, parte a Planului de lucru pentru Componenta 1 – Consolidarea capacității instituționale și administrative a Inspectoratului General pentru Migrație, desfășurată în cadrul proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Inspectoratului General pentru Migrație pentru implementarea legislației privind managementul migrației și azilului, în conformitate cu acquis-ul UE”.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.