IGM a îndepărtat sub escortă un străin aflat ilegal în Republica Moldova

Astăzi, 13 mai 2026, Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a îndepărtat sub escortă un cetățean originar din Uzbekistan, în vârstă de 46 de ani, care se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Străinul a fost plasat în custodie publică în baza Încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 31 martie 2026, după ce a fost depistat cu încălcarea regulilor de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe numele acestuia a fost întocmit proces-verbal contravențional cu aplicarea expulzării de pe teritoriul țării.

IGM reamintește cetățenilor străini obligația de a respecta regimul de ședere și prevederile legislației în vigoare.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.