IGM își consolidează capacitățile de integritate instituțională

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) continuă să-și consolideze capacitățile instituționale în domeniul integrității, prin desfășurarea unor acțiuni menite să promoveze transparența și comportamentul etic în activitatea zilnică.

În acest context, recent, angajații din cadrul aparatului central, precum și cei ai Direcției regionale ,,Centru" a IGM, au participat la sesiuni de instruire dedicate consolidării culturii de integritate. Activitățile au avut drept scop sensibilizarea personalului privind respectarea normelor de conduită profesională, prevenirea riscurilor de corupție și aplicarea corectă a cadrului normativ în vigoare.

Totodată, în vederea promovării unui comportament integru și în rândul beneficiarilor, la Ghișeele unice de documentare ale IGM au fost afișate mesaje informative care încurajează respectarea normelor legale și descurajează orice formă de corupție.

Instruirile au fost organizate de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI, în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova.

Instituția subliniază în mod repetat că nu tolerează corupția sub nicio formă și încurajează raportarea oricăror abateri de la lege.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.