IGM intensifică acțiunile de combatere a migrației ilegale

La 8 noiembrie, ofițerii IGM au îndepărtat sub escortă de pe teritoriul țării, în țara de origine un bărbat din India și o femeie din Vietnam.

Străinii sunt membrii unui grup de persoane depistat în ședere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. În urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că strănii au beneficiat de vize fictive, obținute cu ajutorul unor persoane care urmăreau un câștig financiar prin facilitarea migrației ilegale. Aceștia au intrat și tranzitat teritoriul Republicii Moldova, având ca destinație finală Uniunea Europeană.

Activitățile ofițerilor de migrație fac parte dintr-un plan amplu, orientat spre combaterea migrației ilegale.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.