Străin îndepărtat sub escortă după ignorarea deciziei de returnare

Astăzi, 2 aprilie 2026, Inspectoratul General pentru Migrație a îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova un cetățean străin, în vârstă de 42 de ani, care nu a părăsit voluntar teritoriul țării la expirarea termenului acordat de IGM.

Totodată, în privința acestuia a fost dispusă măsura interdicției de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 1 an.

Străinul a părăsit teritoriul Republicii Moldova sub escortă, fiind astfel executată decizia de returnare. Inspectoratul General pentru Migrație reamintește cetățenilor străini obligația de a respecta regimul de ședere și de a părăsi teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit, pentru a evita aplicarea măsurilor legale.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.