Vizită europeană la Centrul de cazare al IGM

Recent, Centrul de cazare al Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a găzduit o delegație europeană în cadrul proiectului Refugin „Abordare comunitară pentru o integrare holistică a tinerilor refugiați pe termen lung”, co-finanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, în care societatea civilă din Republica Moldova este beneficiar. Vizita a fost organizată cu sprijinul A.O. Centrul de Caritate pentru Refugiați, partener al IGM, pentru prezentarea condițiilor de recepție oferite de Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, conducerea Centrului de cazare, în colaborare cu Direcția integrare străini, au oferit oaspeților o prezentare detaliată a activității autorității competente pentru străini din Republica Moldova, a domeniului integrării străinilor și a specificului Centrului de cazare. La fel, au fost prezentate facilitățile de cazare disponibile, subliniind condițiile și serviciile oferite pentru a sprijini acomodarea eficientă a persoanelor înregistrate în sistemul național de azil.

Scopul principal al evenimentului a fost de a contribui la schimbul de bune practici în domeniul recepției și cazării al beneficiarilor, acomodării social-culturale a beneficiarilor de protecție internațională și solicitanților de azil întru incluziunea acestora în societatea gazdă, precum și promovarea exemplelor de succes ale colaborării între organizațiile non-guvernamentale și autoritățile administrative centrale.

Evenimentul a facilitat un dialog deschis și constructiv între toți actorii relevanți, contribuind la schimbul de bune practici și promovarea realizărilor Inspectoratului General pentru Migrație. 

IGM își reafirmă angajamentul de a susține integrarea eficientă a strainilor în comunitate, oferindu-le un mediu sigur și propice pentru dezvoltare, adaptat cerințelor individuale ale acestora, precum și conlucrarea cu societatea civilă.

Ultimele știri               
Nereguli depistate în urma verificărilor privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.